pinkthink_connections
* pink= gay, feminity, love, friendship, affection, care, courage to be different, sexuality, punk, healthy attitude, hope, fight against breast cancer, diversity, matrimoniale.
Deirdre: umbra ei esti tu. Sau ea este umbra ta... Dar in plina zi, la pranz... sub lumina puternica a unui soare optimist, curat... cele doua se contopesc, se cuprind simetric una pe alta, lasand deoparte intrebarile, indoielile, fricile si umbrele noptii. La lumina zilei sunt una singura, simultan, de obicei in doua locatii diferite, inginereste vorbind ;-).
_______________________________________ Visez sau e real?...
Xena: da, iubirea e un cuvant mic care cuprinde un amalgam coplesitor de trairi... e o sinteza a unei intregi liste de sentimente (inclusiv negative) si care mai si variaza de la om la om, culmea!...
Cat despre fluiditatea formelor... bine-ai venit in club :-))). Vizitele nocturne la frigider mi le-a lasat mostenire pe cale genetica tot bunica-mea, saraca (cred). Sau e creierul cel care-mi cere endorfine...
Endorfinele reduc intensitatea durerii si anxietatea, stimuleaza sistemul imun, intervin in procesul invatarii. Endorfinele sunt eliberate nu doar in prezenta luminii puternice, ci si a anumitor alimente (ciocolata, ardeii iuti), in cadrul exercitiilor fizice, in timpul rasului, in cadrul stresului sau activitatilor sexuale.
Endorfinele (manca-le-ar mama! lol) sunt si motivul pentru care incerc sa NU ma las de sport… poate o sa ti se para ciudat dar daca fac pauze mari (o luna, sa zicem), intru intr-un fel de sevraj (stare de neliniste, irascibilitate, perceptie deformat-negativa asupra proprie-mi persoane, etc…) si nu-mi revin decat dupa ce reiau sala. Cu sportul imi tratez si colesterolul crescut pe care il am dintotdeauna (e ceva congenital, probabil).
Lumea ma ironizeaza sau chiar ma discrimineaza din acest motiv. Se zice ca as pune prea mult pret pe sport. Realitatea este ca pun pret (si inca unul foarte mare) pe sanatatea mea IN PRIMUL RAND. P.S. Aviz amatoarelor (de rautati): lectura si sportul NU sunt incompatibile. In schimb lectura si lenea sunt foarte compatibile haha.
Xena: revin la tine ca am ajuns iar prin balarii :-). Deci, mancatul noaptea nu este intamplator. Si nici vreo tragedie. Corpul tau stie ce este mai bine pentru tine ;-). Creierul tau iti transmite niste semnale. Trebuie doar sa fii atenta la ele…
_______________________________________ Visez sau e real?...
La lumina zilei sunt una singura, simultan, de obicei in doua locatii diferite, inginereste vorbind ;-).
dar suficient de aproape cat sa li se intalneasca si umbrele lungite dup'amiaz... desi , tot inginereste vorbind, nu prea cred ca-i posibil fara deplasare concreta din cele doo locatzii intr-un punct dat.
ca doar n-o fi ca la Sorescu... "Daca te-ai indeparta putin, Dragostea mea ar creste ca aeru' si daca te-ai departa mai mult te-as iubi si cu luna si cu soarele" etc - citat din memorie (o memorie destul de proasta atata timp cat si eu am ales endorfinele... :-))
Dreamer, mare bataie de cap imi dau mie endorfinele astea! Hai sa-ti povestesc o nostimada despre incursiunile mele nocturne la frigider! Multi multi ani in urma, la debutul unei relatii, faza aia de cunoastere, de curiozitati, etc etc. Bun! Doamna, la inceput fiind, ma studia cu un amestec de admiratie si contrariere. Am ajuns curand sa ne petrecem mai mult timp impreuna, zi si noapte. Si-ntr-una dintre nopti, in timp ce doamna mea dormea, ma zgaltaie pe mine endorfinele si ma trezesc din cel mai adanc somn, trimitandu-ma ghiulea catre frigider. Las doamna infasurata cuminte in asternuturi si ma supun teleghidata chemarii frigiderului. Crezand ca doamna doarme bustean. Ma infiintez mare, goala si infometata in bucatarie, deschid usa pandorei frigorifice si-ncep sa ma infrupt. Dupa ce dau gata tot ce era tentant p-acolo ma duc retur in pat langa dansa. Vine dimineata. Eu si doamna la cafea. Vad ca se uita la mine pe sub gene, usor speriata. Eu nu inteleg nimic. Intreb ce are. Ea, jenata, da din colt in colt. Si, intr-un final imi spune:"Auzi....stiu ca e penibil, dar trebuie sa-ti spun. Azi-noapte m-am trezit si nu erai langa mine. M-am ridicat si m-am uitat in jur sa vad pe unde esti si ce faci. Si te-am depistat, de fapt ti-am vazut reflexia in geamul usii de la balcon. Erai inuman de mare, revarsata peste usa frigiderului si se auzea cum devorezi monstruos ceva dintr-o hartie! Si mi s-a facut frica de tine!!!! Am simt asa, tare ciudat, ca dupa aia vei veni in pat, tot infometata si o sa musti si din mine" .
Cat despre sport...sunt lenesaaaaaaaaaaaaa, ingrozitor de lenesaaaaaa! Nu stiu ce naiba sa fac si cum sa ma urnesc sa o apuc si eu vreodata catre o sala. Sau macar sa fac jogging cu maidanezii din jurul blocului. E clar, fara metafore si fara tagada ca sunt din categoria aia cu "lenea si lectura sunt compatile"! Insa nu-mi convine si mai trag speranta ca va veni ziua cand voi hotari sa schimb sloganul!
La partea cu sportul, primele doua luni sunt mai grele, crede-ma. Dupa aceea totul este sa nu intrerupi. Si nu merge singura – ia-ti cu tine o prietena. Si ai putea face, la inceput, sport de recreere: cu rolele prin parc, inot, etc. Ca sa fie fun.
Ma amuza descrierile tale :-) mare si goala la frigider este oricum o imagine sexy - suna mai bine decat mare si in nadragi de pijama (eventual ruptzi de-atata opulentza pe la vreo cusatura), in acelasi context lol. Cat despre doamna care s-a temut ca o vei musca... ori avea prea multa imaginatie, ori... deloc :-). Oricum, imagineaza-ti scena de mai sus, in versiunea (necenzurata) in care ambele au aceleasi apucaturi nocturne haha… doua aratari sapand succesiv, prin frigider. P.S. Sa-ti vand un pont: poti lua dulciurile cu tine in pat, sub plapuma – e si cald si nu ti se mai reflecta nici o imagine!
_______________________________________ Visez sau e real?...
Dreamer, de o gramada de ani tanjesc in taina si cu invidie la doua lucruri: sa invat sa inot si sa ma dau cu rolele!
Secventa 1: Eu la primul si ultimul curs de inot Primul pas, imi platesc un curs la un bazin. Al doilea pas, merg la prima ora. Aveam 23 ani, eram tanara mamica, catastrofa de nevasta si profesoara zgubilitica la o scoala din oras. Le povestesc si elevilor despre inscrierea mea.
Secventa 2: Eu, intr-un costum de baie cu caluti de mare in imprimeu, ingrozita, asezata in fund, la marginea bazinului.
Secventa 3: Profesoara de inot, cu tact si bunavointa, ma invita sa cobor scarita aceea si sa ma cufund un pic in apa. Ca sa nu ma fac de ras, inaintez curajoasa, cu talpile biiiiiine lipite de treptele subacvatice, cam pana pe la brau. Fac apoi dreapta brusc si ma prind cu toata forta de bara de sustinere de la marginea bazinului. Ii zambesc profesoarei. Si ca sa am si motiv de conversatie o intreb cat de adanc e bazinul. Imi spune ca are 9 m.
Secventa 4: Profesoara, incercand nervoasa si in zadar sa-mi desprinda manutele care strangeau mortal bara aceea. Eu dand din cap isteric si mormaind ceva fara noima. Ea facand eforturi sa-mi explice ca-mi da o pluta cu care nici daca vreau nu reusesc sa ma inec. Si ca ea e acolo!
Secventa 5: Niste copilasi de 4-5 ani ma depasesc nepasatori impingandu-si cu sarg si fara teama plutele catre largul bazinului.
Secventa 6: Umilita, mare si speriata de propria-mi neputinta, cu sarmana profesoara luptandu-se cu incrancenarea mea berbeceasca, dau sa ma uit in jur sa vad cine mai urmareste spectacolul.
Secventa 7: Ca intr-un cosmar, cativa dintre elevii mei de la a zecea B radeau cu lacrimi pe bancuta de langa geam.
Secventa 8: Imi scot retur pe scarita, cu talpile biiiiine lipite de treptele ei, toti calutii de mare de pe costumul de baie, murati si labartati grotesc si degeaba. Mandra de esecul meu le surad cu superioritate fortata elevilor, ii intreb ce naiba cauta acolo si accelerez in tromba catre vestiar.
Aceasta a fost singura mea experienta organizata in legatura cu inotul. Cele ulterioare nu se pun, pentru ca se bazeaza pe entuziasmul sadic al unor amici care au incercat sa-mi forteze instinctele de supravietuire aruncandu-ma in ape adanci. N-am invatat nimic nici asa, decat cateva "urari" de care nu ma credeam in stare!
Insa am descoperit recent cum ma pot distra in apa: fur colacul sau vesta unui copil si devin o adevarata furie e valurilor! Iar cand copilul se uita plangacios la mine dupa colac, ma uit urat. Cedez doar cand apare parintele si-mi cere imperios instrumentul de plutire al odraslei.
Cu rolele a incercat fiu-meu sa ma invete sa ma dau, acum cativa ani. Am stat cred vreo 5 secunde in picioare. Apoi, dupa ce am cazut ingrozitor, m-am pus de bunavoie in patru labe, cu tot cu role si am traversat cumintica strada, pana la trotuar, unde mi le-am dat fericita jos. Si asta a fost!
Nu cred ca mai e loc de vreo speranta, e clar ca sunt complet antitalent! Sunt insa mare biciclista (bine, nu mai am bicicleta, mi-a fost furata din fata usii in timp ce bravul meu caine le tinea de 6 hotilor) si mi-a mai placut mult dar mult de tot sa ma dau cu parapanta.
Cat despre dulciuri, sunt pe lista bucuriilor mele proaspete. Adica peste noapte (cum altfel!!!) am devenit nebuna dupa ciocolata!
P.S. Tema topicului, plina de dragoste crestina si imbuibata cu ciocolata, a pornit-o cu rolele la vale , s-a oprit c-un viraj artistic intr-o buza de dialog si a inotat vitejeste pana la celalalt mal!
Xena: cu rolele ma tin pe picioare dar habar nu am sa ma opresc deci nu-s nici eu vreo profesoara - n-as putea da lectii. Pe bicicleta imi pot pastra echilibrul cata vreme nu trebuie sa incetinesc foarte tare - atunci incep sa ma balangan iremediabil :-). Singura varianta la care ma pot oferi voluntara e tot clasica si coclita sala de sport romaneasca.
P.S. Ai descoperit ciocolata de la Heidi cu o crusta subtire, crocanta de caramel si nuci deasupra? Orgasm garantat nocturn, diurn, pe alese lol.
Si ca sa revenim oarecum la topic: pasiunile sunt (au) surse de inspiratie divina (ce mai conteaza obiectul lor?... ciocolata, bicicleta, parapanta... .).
_______________________________________ Visez sau e real?...
@Xena: Tentativa ta de a invata sa inoti e cu mult mai comica decat a mea dar daca tot ne-am intins la povesti sper sa-mi intelegi pofta de a ti-o relata si pe a mea.
Tata fiind un foarte bun inotator(14 km contra curent si inapoi plus triplu vicecampion national inot) si-a spus ca progenitura lui trebuie sa stie sa inoate... Asa ca am plecat cu el intr-o excursie la Alba Iulia unde invata si verisorul meu sa inoate. Si-a zis probabil sa nu ma simt singura in procesul invatarii. In primele 7 zile am fost imposibil de desprins de pe marginea bazinului. Intr-un final, cum verisorul meu imi tot soptea ca el ma salveaza orice s-ar intampla, ca-si da viata pentru mine desi nici el nu stia sa inoate inca, m-am simtit nevoita sa fac o tura de bazin cu pluta. Nimeni nu observa cum ma sustrageam de la repetitie.
Dar... s-a ajuns la sarituri. Profesorul de inot ne intindea un bat de care trebuia sa ne tinem si sa facem o saritura in apa. Ingrozita fiind de ce se intampla si asteptand la coada la sarit mi-am zis ca trebuie sa gasesc urgent o solutie. Solutia mi-a venit repede. Am inceput sa-i las foooarte politicos si cordial, cu gesturi de o maiestrie si o bunatate ceva de groaza, pe copiii care erau in spatele meu... inaintea mea. Toti se simteau onorati spre uimirea mea in timp ce eu, cu zambetul pe buze le ofeream extraordinara sansa sa faca saritura mai repede.
Intr-un final, s-au prins ce faceam si am fost nevoita sa ma ascund sub primul rand de banci... Unde am stat ghemuita pana m-au convins ca se inchide bazinul si trebuie sa ies de acolo.
Tatal meu, desi aproape impacat cu gandul ca nu scoate din progenitura lui, o inotatoare ma mai ducea la baie pe un lac din zona unde am copilarit. Ma tinea de slip in timp ce eu "inotam" si imi spunea cum sa dau din maini si din picioare. Intr-un fericit final, a ramas cu slipul meu in mana si cu mine la 10 metri distanta in lac, dand ca un caine disperat din maini si din picioare, cu ochii inchisi si cu gura plina de aer. De atunci ma priveste de fiecare data cand inot si spune admirativ: "inoti cu gratia unei gogosi". Uneori cuvintele de lauda variaza, uneori sunt clatituta alteori placintuta...
Daaar, tatalui meu trebuie sa-i multumesc mult si sincer pentru ca el, in tentativele lui de a incerca sa ma invete sa inot mi-a arat un lucru coplesitor pentru mine. M-a invatat sa-mi deschid ochii sub apa! Imaginea omului pentru care am atata drag, zambind si incercand sa vorbeasca cu mine sub distorsiunea pe care apa o are asupra sunetelor si miscarilor imi ramane profund intiparita in tot ce imi strabate mintea si corpul, fie ea si o endorfina.
O pastrez cu o sfintenie si religiozitate de nedescris! Momentul unui fericiri pe care am trait-o are in ea tone de frumusete. O pastrez intacta cu bunatatea si inocenta unui copil.
Si daca asta ar fi tot... Dar am ajuns sa-mi deschid ochii sub apa ca sa vad sute de pestisori colorati care mi-au invadat ireversibil pupila! Nu, doamnelor, nu mi-am bagat capul in acvariu! Mi-a fost dat sa ajung intr-o minune numita Marea Rosie. Si acolo, inconjurata de taiosii corali, de varietatea unei lumi de o ciudatenie si frumusete aproape insuportabila mi-am spus ca as putea sa mor de prea multa frumusete, mi-am spus ca daca as muri atunci... as fi murit ca cel mai fericit om de pe planeta.
As putea sa va marturisesc ca mi se intampla si in mediul terestru sa incremenesc de prea mult frumos, fie ca e vizual, fie ca vine sub o alta forma...
Iar ceea ce v-am spus e rugaciunea mea si certitudinea ca exista un Creator, un Dumnezeu a carui creatie e desavarsita, un Zeu in a carui creatie imi gasesc fericirea, fie ca e vorba de frumusetea iubitei, de frumusetea vietii ei, de frumusetea gesturilor si gandurilor ei, de frumusetea corpului ei, de frumusetea marii, de frumusetea muntelui, de frumusetea unei traditii, de frumusetea unui cult. De frumusetea, adevarul si generozitatea unei divinitati!
_______________________________________ "I like to know how much boredom I'm missing..."
Cred ca frumusetea lumii sta si in actiuni. Nu m-am hotarat ce nume sa-i dau crezului meu pentru ca am gasit frumusetea unei biserici in interiorul ei asa cum m-a coplesit povestea unui copac in jurul caruia se aducea un lumesc multumesc divinitatii hinduse cu un milion de nume. In alte cuvinte, eu sunt departe de a cunoaste fericirea credinciosilor autentici care cunosc numele iubiri lor… Nu stiu cum sa o numesc, cum sa o chem, nu stiu cum sa o strig si nici cum sa o soptesc pe buze fericite.
Poate ca ploaia, asa cum cred unii africani chiar are un spirit al ei ! As fi o ipocrita daca v-as spune ca nu am stat razand intr-o furtuna considerand ca mi-a venit amanta in vizita si ca trebuie sa-i primesc caderea rece si cadenta ritmurilor din cer pe pielea mea.
Ca e doar Pamantul sau nu… nici macar despre asta nu stiu ce sa cred ! Pot doar sa va recunosc ca uneori, urmarindu-mi pisicul, sunt sigura ca nu e de pe Pamant… Am senzatia ca e extraterestru, extraselenar si extramartian. Pentru ca, in praful din casa mea, pare prea frumos sa fie de pe la noi si blana lui miroase mereu bine.
Cred ca un Tata m-a convins sa-mi deschid ochii, nu sub sau deasupra, ci in mijlocul sau partea de dreapta sus a unei lumi. Imi e greu sa cred ca a "pictat" doar Pamantul mai ales dupa ce am vazut asta:
Crestinism Pink – poza de Pink Panther, in PINK HOT KINKY PEPPERS · 39.1KB
_______________________________________ "I like to know how much boredom I'm missing..."
(cred). Sau e creierul cel care-mi cere endorfine... 
.).
