batman
Administrator
 Din: Cluj
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 418
|
|
Antreprenoriatul este in mare parte o chestiune solitara. Se ia o idee, se gaseste o metoda de a o transpune in realitate, se adauga sursele de finantare, si se amesteca bine. Am toate ingredientele unei idei trasnite in moalele capului, metoda si chiar sursele de finantare. Pe scurt, ideea e sa scriem o carte dupa modelul one-pinkforum-show. Oricine adera ideii de PINK si simte dorinta de a contribuii la paginile ei, este invitat s-o faca. Sunt curioasa de final. Singura rugaminte ce-o am este sa tineti la coerenta... Nu conteaza despre ce veti scrie; despre tristete, despre extaz, despre realitate sau imaginar...
Cat despre mine, nu voi povesti cum s-a intamplat, ci asa cum imi amintesc; poate a fost asa, poate imi doream sa fi fost asa, sau poate va fi asa...
A fost odata, si atat. In fiecare moment al vietii noastre, sub aspectul expresiei, suntem ,,scrisi/rescrisi de imaginea pe care ceilalti si-o fac despre noi, dar si de propriul psihism. START operei de pink parale!
CAPITOLUL 1
Azi am intrat in vartej; am gasit ceva ce mi-a schimbat viata, perceptia realitatii si mai ales mi-a dat de inteles cat de fara sens e ratacirea mea dupa bani, carierism si iluzia fericirii in ,, a avea... In casa pe care o vizitasem de atatea ori, nu mai era nimic. Nici lucruri, si mai ales, nu mai era EA. Sa nu mint, era ceva...
Un plic alb, solitar, prevestitor de rele. O scrisoare care imi ere adresata.
Cu teama in suflet citeam cuvintele ei:
,, Draga mea draga,
literalmente, ma mut; si nu e banc. Ma tot mut de ceva vreme intr-o viata noua; paradoxal, este confortabil si totodata dureros... Asta nu reusesc oarecum sa inteleg: de ce doare, si de ce trebuie sa ma tot mut. Am o experienta in ale mutatului. M-am mutat de n'spe ori, fie ca am vrut eu, fie ca au vrut-o altii. Evident, unele lucruri au parte de sfarsit, cu toate ca noi incercam din rasputeri sa retinem actorii cu valuri de aplauze. Aplaudam de drag, de placere, de frica, din datorie, aplaudam pentru ca am platit un pret! Fiecare mutare m-a costat scump, si nu vorbesc de bani. Am cheltuit viata, am platit cu sperante si cu bucati mari din inima mea. De fiecare data cand ma mutam, uitam ceva acolo; si de fiecare data era ceva pretios.Cand te-am cunoscut, speram sa fie ultima oara.. Din pacate, povestea noastra nu are morala. Povestile adevarate nu au morala; daca ar avea, am invata ceva din ele. Greselile repetate ce le facem in povestea vietii noastre stau ca dovada. Aceste povesti adevarate nu instruiesc nici macar pe altii, nu incurajeaza virtutea, nu sugereaza modele de comportament demne de urmat. Prima regula de baza a unei povesti de viata e sa nu fie povestita la inceput dar nici la sfarsit. Ar fi lipsita de credibilitate.In prima varianta improvizam, iar in ultima parte exageram... Cel mai bine e s-o spunem la jumatatea drumului, atunci cand povestea vietii noastre e plina de obsesii, de-adevar si de minciuna; cu siguranta in viata ne pasa cel mai mult de adevar si de minciuna, de iubire si tradare. Incercam la nesfarsit sa delimitam linia fina ce le separa!In orice viata, mai ales in viata de zi cu zi, nu exista morala.Pentru ca este greu sa separam ceea ce sa intamplat de ceea ce parea sa se intample; este ca o nebunie temporara in care ne complacem, pentru ca uneori a pleda pentru nebunie temporara este calea cea mai scurta de a face ceea ce ne dorim cu adevarat, ceea ce tanjim in secret... Cand trecem mai departe, ne mutam dintr-o stare de refuz intr-o stare de rostire semi-silentioasa in care mai scapam cate un sunet, si-n linistea acestei sali de spectacol plina de reguli postate pe toti peretii scapam cuvinte de nerostit, dureroase sau neintelese pentru cei din jur.Auzim cate un avetisment:-Sssst! Indiferent ca suntem nebuni temporar sau ne stabilizam in aceasta stare comfortabila, vom evita pe cat putem ,,lume reala'' lipsita de invataminte si banala. Vreau sa cred ca intr-o zi terapia de ani pe drum, ma va ajuta sa gasesc tulpina de nebunie vinovata de rabufnirile mele temporare, care ma impiedica sa prind radacini, sa nu fie nevoie sa ma mai mut.Viata merge mai departe, se intampla in fiecare zi, indiferent ca suntem ignoranti, sau isteti, ca intuim sau nu traseul ei; viata noastra va fi mereu imprevizibila, neinteleasa si cruda, zgomotoasa si uneori infricosator de silentiosa. Ne facem bagajele din timp, sau in pripa, si ne vom muta pentru o viata mai buna, mai apropiata de idealul nostru, mai vie si mai pulsatila. M-am tot gandit in ultimele luni care ar fi limita suportabilitatii personale, acel prag de saturatie privind maximum de stare negativa la care puteam ajunge.Cred ca tocmai am atins acest prag, asa ca ma mut... si nu e banc! N-am nimic sa-ti reprosez!
A ta, Vava
Nu-mi venea sa cred. Ma parasea. Da, oare ce-am facut? S-au n-am facut...? Un lucru imi era clar. Eram singura, jalnic de trista si confuza. Un gand mi-a stabatut intreaga fiinta; ce-ar fi daca... ( continuare )
_______________________________________
i'm pink batman damn it
|
|
sa-mi spui ce parere ai dupa ce o citesti